Buddh Graha - Mercur în Astrologia Vedică



În Astrologia Vedică, actorii principali ai unei astrograme sunt cele nouă Grahas - Planete: Soarele, Luna, Mercur, Marte, Venus, Jupiter, Saturn, Rahu - Nodul de Nord şi Ketu - Nodul de Sud. Fiecare Graha ocupă un anumit loc în cabinetul planetelor, are propriile caracteristici şi simbolistici şi guvernează una sau două zodii.


Pentru a creea o imagine uşor de înţeles a Grahas - Planetelor şi a relaţiilor dintre ele, sistemul planetar este văzut în astrologie ca o Curte Regală Celestiala. Imaginează-ţi planetele ca fiind personajele unei curţi regale, în care fiecare joacă un rol specific. Surya - Soarele este considerat Regele, Chandra - Luna este considerată Regina, Buddh - Mercur este Prinţul Moştenitor, Mangal - Marte este Comandantul Şef, Shukra - Venus este Ministru, Brihaspati - Jupiter este Ministru, Shani - Saturn reprezintă Servitorii, iar Rahu şi Ketu reprezintă Miliţia. Această poveste ne ajută să înţelegem în profunzime scena celestiala şi face totul mai uşor de amintit. În următoarea serie de articole, voi discuta despre fiecare Graha în parte, pentru a aduce înţelegere asupra complexităţii sistemului astrologic.


Buddh


Buddh sau Mercur este prinţul cabinetului planetelor și prin urmare deţine calităţile specifice unui prinţ: este tânăr, dual, cu natură schimbătoare, nu are gen sau reprezintă ambele genuri, este Tridoshic, adică reprezintă toate cele trei doshe (Vatta, Pita, Kapha), guvernează peste ziua de miercuri, peste zodiile Gemeni şi Fecioară şi, fiind simbol al comunicării şi al exprimării de sine, guvernează peste casele 2 şi 10. Zodia de exaltare al lui Buddh este aceeaşi ca zodia de Mooltrikona, şi anume Fecioară. Punctul de debilitare al lui Buddh se află în zodia opusă Fecioarei, zodia Peşti. Ca dasha, Dasha lui durează 17 ani, este blândă şi, pentru ca Buddh este o planetă care absoarbe foarte uşor energiile din jurul său, Bhukti sau perioadele de sub-dasha, au o influenţă mult mai mare, decât în cazul altor planete. Invitaţia dashei lui Buddh este să ne corectăm intelectul, să accesăm informaţia corectă şi să continuan să învăţăm.


Buddha sau Mercur este reprezentant al tuturor formelor de comunicare, reprezintă intelectul nostru, capacitatea de a genera înţeles şi de a ne organiza gândurile şi capacitatea noastră de a învăţa şi de învăţa pe ceilalţi mai departe. Buddh reprezintă spiritul de copil, pe care ni-l menţinem treaz prin învăţare şi dezvoltare continue. Buddh reprezintă şi tot ce înseamnă tehnologia comunicării, comerţ, antreprenoriat şi fraţii, surorile şi prietenii noștri apropiaţi. Buddh are ca valori înalte: un intelect înalt, capacitate de a influenţa prin cuvinte, capacitate de adaptare înaltă, capacitate de a lua decizii, de a avea claritate, capacitate înaltă de a învăţa şi de a corecta intelectul, multifatetare şi simţ al umorului dezvoltat. Între valorile joase ale acestuia se află: dificultăţi în comunicare, ţinerea cu dinţii de puncte de vedere incorecte, ignoranţă mascată ca inteligenţă, un mod de gândire reducţionist, incapacitate de a lua decizii, intelect arogant, obsesie cu conexiuni superficiale şi obsesie cu networking, inabilitate de exprimare de sine, sensibilitate crescută şi rupere de realitate.



Pentru a accesa valorile înalte ale lui Buddh, este recomandat să petrecem timp în spaţii precum spaţii tech, spaţii de comunicare şi broadcasting, spaţii de comerţ, şcoli şi instituţii educaţionale. De asemenea, pentru Buddh, putem purta Smarald că piatră preţioasă, peridot verde şi turmalină verde ca pietre semipreţioase, şi bronz, alamă sau aur împreună cu pietre preţioase, ca metale. Culoare prin care intensificăm energia mercuriană este verdele, zeitatea reprezentată de Buddh este chiar Buddha, dar şi zeiţă înţelepciunii, a învăţatului, a muzicii şi artei Saraswati. Mantrele lui Buddha şi a lui Saraswati, invocă de asemenea, calităţile înalte ale lui Buddh.


În ceea ce priveşte relaţiile cu restul planetelor, prinţul tânăr Buddh se aliază în mod natural cu ministrul Venus, cu masele de oameni reprezentate de Saturn şi cu miliţia, Rahu. Cu regele Soare şi cu ministrul Jupiter este în relaţii neutre, iar cu regina Luna este în relaţii de antipatie. Conform poveştii cabinetului planetelor, regina Lună este mama lui Mercur. Prin urmare de ce ar avea o relaţie negativă? Pentru că Luna reprezintă mintea - toată informaţia pe care o absorbim, fără să o flitram neapărat, şi emoţiile noastre, amândouă aceste aspecte având o puternică influenţă asupra modului în care ne organizăm intelectul, comunicăm şi ne exprimăm sinele. Când mintea şi emoţiile nu sunt curate şi în echilibru, atunci şi capacitate noastră de a raţiona este puternic afectată.



În ceea ce priveşte Nakshatrele sau sub-zodiile, Buddh guvernează peste Ashlesha, din Rac (16°40 - 30°00), Jyestha, din Scorpion (16°40 - 30°00) şi ultima nakshatră, Revati, din Peşti (13°20 - 26°40). Nakshatrele guvernate de Buddh, vor avea automat din calităţile mercuriene ale acestuia.


Fiecare Graha reprezintă un arhetip, spre a cărui valori înalte, fiecare dintre noi putem aspira şi pe care îl putem folosi ca model şi ghid în propria viaţă. Buddh reprezintă arhetipul Prinţului, tânăr, adaptabil, deschis mereu către nou, cu puternică sete de cunoaştere şi explorare şi cu abilităţi înalte de comunicare şi exprimare de sine. Este bine să cunoaştem valorile înalte ale acesteia şi să ţintim către ele, dar şi valorile joase, pentru a le putea recunoaşte în interiorul nostru şi pentru a ne autoregla. Grahas nu reprezintă cauze şi nu produc karma. Ele nu ne scriu destinul, ci doar deţin anumite tipuri de energii. Aceste energii noi le putem folosi în direcţii joase sau înalte. Tu eşti întotdeauna cel care decide.


Dacă vrei să afli poziția planetelor în astrograma personală și ce semnficații au acestea pentru tine, lasă-mi un mesaj pe rețelele de socializare sau un e-mail (maria_irina_irimescu@yahoo.com) și rezervă o citire Jyotish!


Om shanti!

Maria


0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate