Despre Maria

Sattva Yoga Master Teacher & Astrolog Jyotish

Pasiunea mea pentru yoga a început în anul 2016, când am descoperit yoga în căutarea unei metode de a ieși din depresie. De atunci, am studiat și practicat yoga în toate colțurile lumii alături de profesori recunoscuți la nivel internațional și cu mari maeștrii indieni. Am obținut acreditări în Hatha, Ashtanga, Yin, Prenatal Yoga și altele, însă m-am specializat in Himalayan Kundalini Yoga - o metodă integrativă de trăire conștientă.

În 2020 mi-am deschis propriul studio de yoga - Divine Flow Yoga Center, o oază de liniște, yoga și meditație în mijlocul orașului meu, București, unde am ocazia să împărtașesc cu bucurie în suflet, toate cunoștințele mele din lumea yogăi și nu numai. 

Mergând pe acest drum, am început să studiez Jyotish - Astrologie Vedică și am descoperit astfel o nouă pasiune. Jyotish - Știința Luminii - aduce lumină asupra călătoriei sufletului - Atman - în aceasta lume. O unealtă străveche ce te ajută să te descoperi în profunzime și să înțelegi mai bine acest Univers. 

Toate cunștințele acestea, nu doar că mi-au salvat viața, scoțându-ma din depresie, ci mi-au oferit o nouă viață: o viață în care pot să văd oriunde și să mă bucur oricând de frumusețea și sacralitatea ei, o minte echilibrată, conștientă, o inimă curajoasă și deschisă, o înțelegere profundă a cine sunt și care îmi este calea. 

Dorința mea este să dau mai departe cunoștințele mele, să ofer sprijin și ghidaj oricui are nevoie pe drumul său spre o viață conștientă și trăită din plin.

60543955_2411628292182846_90415588814398
press to zoom
IMG_5554
press to zoom
IMG_0483
press to zoom
1/1
IMG_8607.jpg

Certificări:

  • Indian Yoga 200 hr TTC - Fitness Scandinavia - Bucharest 2018

  • Ashtanga Yoga Workshop - Kino MacGregor - Budapest June 2018

  • Ashtanga Yoga Mysore - Sharath Jois - Madrid September 2018

  • Ashtanga Workshop - Ty Landrum - Bucharest 2018

  • Nutritionist Technician - Fitness Scandinavia - Bucharest 2019

  • The Power of Awareness - Jack Kornfield & Tara Brach  - online 2019

  • 50 hr Ashtanga Yoga- Arhanta Ashram - Neatherlands February - March 2019

  • 50 hr Yin Yoga - Arhanta Ashram - Neatherlands March 2019

  • 85 hr Prenatal - Sattva Yoga Academy - Rishikesh April 2019

  • 300 hr TTC - Sattva Yoga Academy - Rishikesh April-May 2019

  • Applied Anatomy and Physiology Yoga with Simon Borg-Olivier - online 2019

  • Rainbow Yoga Kids 95 hr - Online - 2020

  • International Yoga Festival - Parmarth Niketan Ashram - Rishikesh - March 2020:

    • Blossoming Heart - Clasical Kundalini Yoga - Yogirishi Vishvketu

    • Soul Sweat - Dana Flynn

    • Cosmic Prana, Cosmic Self - Anand Mehrotra

    • Original Chen Style T'ai Chi - Sensei Sandeep Desai

    • Cleansing the Window of Perception - Gurmukh Kaur Khalsa

    • Where Art Meets Science - Dr Bruce Lipton & Prince EA

    • Living as a Visionary - Anand Mehrotra

    • Sufi Love Meditation - Mert Guler

    • Touch: A Universal Human Language - Dr Eden Goldman

    • Spiritual Dream Boarding - Charting Your Course for a Divine Tomorrow - Swami Adityananda Saraswati

    • Appreciation - The Highest Meditation in the Aquarian Age - Gurmukh Kaur Khalsa

    • Indian Classical Dance Workshop - Nrityavali

    • Inversion Workshop - Katie B. Happy

    • Mandala Flow - Rohini Manohar

    • Mythic Yoga Flow: Myth, Mantra, Mudra & Magic - Sianna Sherman

    • Look Healthy and Be Pain-Free with Super Foods - Dr. G.S. Gupta

    • Awaken Kundalini - Kia Miller

    • Accessing the Flow of Kundalini - Anand Mehrotra

    • The Importance of Detoxification in the Modern World - Dr. Alejandro Junger

  • Bhagvad Gita Supreme Wisdom for Living Enlightenment with Anand Mehrotra - Sattva Yoga Academy Online, May 2020 - 138 hr YACEP

  • Master Training Beyond 500 Hours- Sattva Yoga Academy - Nov-Dec 2020

  • Jyotish Astrology Training - Sattva Yoga Academy - Feb - Apr. 2021

RYT500.png